Victoriile „umflate” ale Rusiei pe frontul ucrainean: între propaganda de la Moscova și realitatea din tranșee
Anca Dragu, guvernator BNM: "Cine nu investește acum în Moldova, va regreta peste 5 ani. Cel mai bun exemplu este chiar România"| INTERVIU
Cum a influențat miliardul dispărut politica economică a Republicii Moldova. Șefa Agenției pentru Investiții: "Sistemul bancar de azi, extrem de rezilient"| INTERVIU
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
Șeful IPJ Mehedinți, prins cu 109 km/h. Sindicatul Europol: „Pretextul invocat ar fi fost reprezentant de faptul că se afla într-o «misiune»”
Reconversia profesională, soluția crizei economice. Specialist HR: ”Vocația te salvează de pe lista concedierilor”
18 septembrie, ziua în care începeau atacurile cu antrax din SUA, care au demarat una dintre cele mai complexe anchete FBI
Nouă misiune de sprijin umanitar destinată populaţiei civile din Gaza. Mai multe persoane, grav afectate de lipsa accesului la tratament medical adecvat
Cum s-au prezentat Donald și Melania Trump la cina oficială a Casei Regale a Marii Britanii. Ținuta Primei Doamne a SUA, considerată îndrăzneață
Cât de fermă ar trebui să fie România pe tema conflictului din Gaza: "Nu vrem să mergem mai departe cu consecințele"
Dragoș Dolănescu dezvăluie cât câștigă profesorii și politicienii din Costa Rica: „Sunt salarii foarte bune. Nu este deloc ușor să lucrezi în învățământ”
Michelle Obama sosește la miezul nopții în România pentru un eveniment în București
Italia înăsprește codul vestimentar în școli. Reguli mai dure pentru fete şi sancțiuni pentru ținute „excentrice”
Rică Răducanu, despre accidentul lui Toto Dumitrescu: „În general, copiii de bani gata se apucă de nenorociri”
Rusia își perfecționează tactica de a „cuceri” România, fără niciun foc de armă. „Strategia lor e pe cât de perfidă, pe atât de abilă”
De la Alhambra la Vuelta: umbrele antisemitismului în Spania contemporană
Fostul președinte Barack Obama avertizează că SUA se află într-un „punct de cotitură”, după asasinarea lui Charlie Kirk
Peste 200 de parlamentari aleg să încaseze bani în numerar. Sumele ajung la 35.000 de lei pe lună
Horoscop joi, 18 septembrie. Schimbări majore pentru trei zodii
România devine punct strategic NATO. Parlamentul va vota înființarea unui nou comandament pentru sprijinirea Ucrainei
UNIQA Asigurari and UNIQA Asigurari de Viata End H1/2025 With Overall EUR80M Underwritten Premiums, Up 18% YoY
Alexandru Rogobete, despre rectificarea bugetară: Nu mă aştept ca în zona sănătăţii să întâmpinăm tăieri
Un kenyan capturat de ucraineni pe front povesteşte cum a fost păcălit să lupte pentru Vladimir Putin. „Mi-au luat pașaportul și telefonul”
Veste bună pentru pasageri: după 24 de ani, România redeschide o rută aeriană suspendată
Incident în spațiul aerian al SUA înainte de vizita lui Donald Trump în Marea Britanie. Controlorul de trafic: „Lasă iPad-ul și fii atent!”
Brățară de aur veche de 3.000 de ani, dispărută dintr-un laborator al Muzeului Egiptean din Cairo
Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”
Autoritățile ar putea interveni de urgență în cazul urșilor și șacalilor agresivi. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege
Pălăria Melaniei Trump și broșa Prințesei de Wales. Mesajele diplomatice ale ținutelor cu ocazia vizitei lui Trump în Marea Britanie
Cadouri simbolice la Windsor: schimb de daruri între soții Trump și cuplul regal britanic
Primarul Craiovei anunță că Ministerul Dezvoltării a venit cu o propunere de reducere a 13.000 de posturi în administraţie
O tenismenă cunoscută, rănită în accidentul cu Toto Dumitrescu. Actorul a fost arestat preventiv
Cât de bine și de sănătoși mintal se simt copiii în școala romanescă ?
Viața secretă la Moscova a celui mai faimos fugar din Europa devenit spion rus
Polonia expulzează un tânăr ucrainean după ce o dronă a survolat clădiri guvernamentale din Varșovia
Bursele studenţeşti în anul universitar 2025-2026. Anunțul Ministerului Educației
Unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Vladimir Putin își dă demisia. Care este motivul?
Nicușor Dan a informat Parlamentul în legătură cu prezența unor mijloace militare ale SUA pe teritoriul României
Liga Campionilor: Ajax Amsterdam - Inter Milano 0-2. Chivu a repus vicecampioana Europei pe trasa câștigătoare
Primarul Parisului a cheltuit zeci de mii de euro pe haine de lux și peste 100.000 de euro pe călătorii. Reacția instituției
Rusia vizează rețeaua feroviară critică a Ucrainei. Atac cu peste 170 de drone și rachete în mai multe regiuni
Fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto, arestat preventiv pentru 30 de zile: a fugit de la locul accidentului și a ieșit pozitiv la cocaină
Patronul FlyLili, compania care i-a dus pe mercenarii lui Potra în Congo: „Nu știam cine este”
Spion reținut de Serviciul de Securitate al Letoniei: a transmis informații despre instalații militare serviciilor secrete ruse
Eurostat: Romania Posts Highest Annual Inflation Rate In The EU, Of 8.5%, In August 2025
Artmark : Auction Sales In Romania Up To EUR11M In Sep 2024 – Sep 2025
O linie electrică ce va lega Republica Moldova de România și UE, construită cu fonduri americane
Fabrică amendată pentru 295 de angajați care depășeau programul declarat. Ministrul Florin Manole: „Lucrau zilnic fără drepturile cuvenite”
Statistical Office: Romania's Industrial Sales Up 3.8% YoY In January-July 2025
Revolut Bank UAB Appoints Florina Moisei As Country Manager Of Its Romanian Division
Romania's Competition Council: Non-Seasonal Food Prices Up 1.5% In August vs. June
RetuRO Appoints Rodion Dutca As Chief Financial Officer
HiSky Launches Transatlantic Flight From Bucharest To Chicago In June 2026
Former Microsoft And Vodafone Executive Alex Baloi Appointed Managing Director Of M247 Global
Romania Registers One of Sharpest Increases in Hourly Labor Costs in EU, of 10.4%, in Q2
Statistics Office: Romania Manufacturing Industry Orders Up 6% in Jan-July 2025 YOY
AnimaWings Aims to Have an 18-Aircraft Fleet in Two Years, Totally Worth over $1B
National Company Bucharest Airports Gets Nine Bids from International Firms for Design of New Henri Coanda Terminal
Suit Manufacturer Formens almost Doubles Net Profit in 2024
Sekura Cabins Group Invests EUR1.8M in Brasov Plant
Care sunt cei mai letali soldați ai Kievului
Simptomele infecției cu Candida Auris, ciuperca rezistentă care se răspândește rapid în Europa
Tripanofobia nu mai e o problemă: plasturii inteligenți monitorizează sănătatea fără ace și fără durere
Viața după plafonare. Ce se va întâmpla cu prețul alimentelor de bază și cu inflația INTERVIU