Fragmente ale unei drone rusești „Geran-2” - același model utilizat de Moscova împotriva orașelor ucrainene - au fost descoperite în apropierea portului Jebel Ali din Dubai, în urma unui atac aerian iranian de amploare, a relatat jurnalistul ucrainean Serhi Bratciuk, citat de Euromaidan Press.
Un atac cu dronă a provocat marţi un incendiu în apropierea consulatului american în Dubai, care a fost controlat, potrivit autorităţilor locale, în timp ce Iranul continuă loviturile sale în Golf ca represalii la atacurile americane şi israeliene, transmite AFP.
Explozii puternice au fost auzite marți seară în Doha, Dubai și Abu Dhabi, potrivit jurnaliștilor AFP și martorilor locali, în timp ce Iranul își continuă campania de atacuri cu rachete și drone în regiunea Golfului.
Consulatul General al Rusiei din Dubai le-a transmis turiștilor ruși că, în contextul incertitudinii privind redeschiderea spațiului aerian din cazua conflictului din Orientul Mijlociu, este recomandat să își calculeze bugetul „pentru cel puțin o săptămână de ședere”.
Celebrul hotel Burj Al Arab, singurul de șapte stele din lume, a fost lovit de o dronă iraniană. De asemenea, Aeroportul Internațional Dubai (DXB) a fost vizat de un atac, patru persoane și-au pierdut viața, iar traficul aerian a fost complet suspendat.
Sute de turiști români se află în prezent blocați în Dubai, după ce spațiul aerian a fost închis în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Printre aceștia se află și actrița Roxana Condurache, care ar fi trebuit să revină în România duminică.
Bombardamentele au provocat panică în Dubai, iar Adrian Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților, a fost nevoit să se adăpostească în subsolul unui hotel. Compania Wizz Air a anunțat că suspendă toate zborurile către zonă până pe 7 martie.
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, la hotelul Fairmont The Palm, de cinci stele, din Dubai, după ce clădirea ar fi fost lovită de o rachetă iraniană. Patru persoane au fost rănite și au fost transportate la spital.
Dubai a inaugurat oficial cel mai înalt hotel din lume, Ciel Dubai Marina, o clădire impresionantă de 377 de metri și 82 de etaje, cu 1.004 camere și suite. Hotelul face parte din Vignette Collection by IHG și se alătură celor mai iconice structuri verticale din capitala Emiratelor Arabe Unite.
România aduce șoferi de TIR din India, Dubai, Qatar sau Bahrain, pentru a acoperi deficitul uriaș de forță de muncă din transporturile rutiere de mărfuri sau de persoane, estimat la 70.000 de șoferi profesioniști de camion și încă pe-atât pentru conducători de autobuze, autocare și taxiuri.
O tânără britanică de 23 de ani a primit recent o sentință de închisoare pe viață în Dubai. Mama ei susține că fata a comis doar „o greșeală stupidă” și lansează un apel disperat pentru ajutor, atât financiar, cât și emoțional.
Un român fugar, de 53 de ani, este suspect într-un caz de asasinat la comandă în Albania. El a fost pus pe lista cu cei mai căutați infractori. Asasinatul ar fi fost comandat din Dubai.
Un incendiu de proporții a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul turn de 67 de etaje. Nu se știe încă de la ce anume s-a produs incendiul.
Wizz Air anunță posibile întârzieri ale zborurilor spre și dinspre Dubai din cauza războiului Israel - Iran, precizând că poate fi nevoie de „opriri tehnice pentru realimentarea cu combustibil, pe anumite rute”.
O ciocolată artizanală din Dubai, umplută cu cremă de fistic, a devenit atât de populară pe TikTok încât a dus la o creștere globală a cererii și la o penurie de fistic în principalele țări producătoare, precum SUA și Iran.
Nimic nu se compară cu mirosul de cozonac care umple casele în zilele premergătoare Crăciunului. Variantele tradiționale sunt cele de bază, dar, după viralizarea ciocolatei Dubai, gospodinele deschise la inovații caută acum rețeta ideală pentru cozonacul Dubai.
Startup Growdash of Dubai, specializing in business intelligence solutions for restaurants, has invested EUR300,000 this year on the local market, with Romania being its gateway into Europe, where it plans to expand quickly in the coming years.