Un român în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața în timpul unei vacanțe în Grecia. Incidentul s-a petrecut în stațiunea Thermaikos, din Salonic, potrivit presei elene.
Prințul William și soția sa, Kate, se pregătesc să se mute în locuința lor permanentă de la Windsor, un conac de 328 de ani. Mutarea regală a dus și la un scandal după ce două familii care locuiau în căsuțele alăturate au fost nevoite să elibereze proprietățile pentru cuplul regal.
Ce spune cazul Pieței Revoluției despre felul în care Bucureștiul își gestionează spațiile publice? Între lipsa de transparență, decizii fragmentare și inițiative civice, se conturează o întrebare mai largă: cine are, de fapt, dreptul să modeleze orașul?
Convingerile politice ale lui Ioan Slavici l-au trimis de multe ori de partea cealaltă a istoriei, într-o perioadă grea pentru țară, înaintea înfăptuirii României Mari. A fost acuzat toată viața, mai întâi de autoritățile austro-ungare, apoi de cele românești, că este trădător.
În ultimii 16 ani, aproape 70.000 de accidente de muncă au fost înregistrate în România, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Cântărețul de manele Dani Mocanu a scăpat de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, ca urmare a aplicării deciziei Curții Constituționale privind prescripția. Hotărârea a fost pronunțată pe 7 august de Curtea de Apel Ploiești, conform portaljust.ro.
Președintele României a transmis, în cadrul Coaliției de Voință, că unitatea transatlantică rămâne esențială pentru sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii. A subliniat că nicio decizie privind viitorul acesteia nu poate fi luată fără acordul Kievului și a cerut noi sancțiuni împotriva Moscovei.
Un incendiu vegetație a dus la oprirea temporară a circulației feroviare pe ruta București-Constanța, între stațiile Medgidia și Mircea Vodă. În timpul intervenției, pompierii au descoperit trupul carbonizat al unui bărbat.
Publicația Wall Street Journal (WSJ) a făcut dezvăluiri privind starea de spirit a liderului american după summitul cu Vladimir Putin în Alaska. Trump era treaz de 24 de ore la momentul când i-a sunat pe liderii europeni pentru a le oferi detalii cu privire la discuțiile purtate cu Putin,
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condus de George Simion, își extinde activitatea politică peste Prut și a depus la Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova o listă cu 58 de candidați pentru alegerile parlamentare.
Actorul englez Terence Stamp, cunoscut pentru rolul negativ al Generalului Zod în filmele Superman, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, a anunțat familia sa.
Un covor roșu pentru Vladimir Putin și niciun rezultat pentru Ucraina. Summitul din Alaska, în care mulți și-au pus speranțele, s-a dovedit, din perspectiva multor ucraineni, un eșec. Evaluări și reacții.
O descoperire remarcabilă în lumea animală arată că păunii își pot transforma penele cozii în adevărate lasere galben-verzui. Cercetătorii au demonstrat că microstructurile din penele colorate, după ce sunt tratate cu coloranți speciali și stimulate cu lumină, pot emite fascicule de lumină.
Rusia a difuzat videoclipuri false în care pretinde că trupele sale cuceresc teritorii în Ucraina, într-o încercare de a-l impresiona pe Donald Trump la masa negocierilor.
Secretarul de stat american a declarat că Statele Unite vor continua să încerce să creeze un scenariu care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, dar a recunoscut că acest lucru s-ar putea să nu fie posibil, subliniind că viața în SUA nu va fi afectată fundamental dacă pacea nu va fi atinsă.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România își poate recâștiga credibilitatea și predictibilitatea pe termen lung doar prin respectarea angajamentelor asumate și consecvența în decizii.
Deputatul AUR Dan Tanasă acuză autoritățile române că România este „pusă pe dinafară” în deciziile internaționale legate de Ucraina și regiune, în ciuda eforturilor financiare și militare făcute de țara noastră.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negocierile cu Rusia privind încheierea războiului trebuie să pornească de la linia de contact actuală și că este dispus să discute probleme teritoriale doar cu liderul Kremlinului, Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri trilaterale.
Un nou ghid pentru profesorii din Rusia îi obligă pe aceștia să monitorizeze elevii străini pentru posibile „tendințe criminale”. Se urmărește: ceea ce spun în clasă, temele politice și religioase discutate, atitudinile față de valorile și simbolurile rusești și site-urile pe care le vizitează.