Zeci de persoane au fost ucise după ce oameni înarmați au lansat un atac mortal în India. Potrivit ultimelor numărul morţilor se ridică la 28, printre care şi doi turişti străini. Cei care au supravieţuit sunt încă în stare de şoc şi mărturiile lor sunt cutremurătoare.
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, va face o vizită oficială de patru zile în India, într-un context marcat de intensificarea cooperării economice și strategice dintre cele două țări.
Arhitectura contemporană explorează noi modalități de a construi locuințe durabile, capabile să facă față provocărilor actuale. Un exemplu impresionant este o casă unică din Bengaluru, India, ce seamănă mai degrabă cu un palat datorită dimensiunilor sale. Aceasta a fost realizată exclusiv din granit
Rinf Outsourcing Solutions (rinf.tech), a Romanian company specialized in software development, consultancy and BPO, has opened a new office in India, company representatives said in a statement.
Rusia a obținut în secret bunuri sensibile din India și a explorat posibilitatea de a înființa acolo facilități pentru a obține componente pentru efortul său de război.
Tesla a început producţia de maşini cu volanul pe dreapta (RHD) la fabrica sa din Germania, pentru a le exporta anul acesta în India, au declarat pentru Reuters surse care și-au păstrat anonimatul.
Enel X, the Enel Group’s advanced energy solutions business line and Sterling and Wilson Pvt Ltd (SWPL), a Shapoorji Pallonji group company and India’s leading engineering, procurement and construction (EPC) company, have entered into a joint venture (JV) aimed at accelerating the electric vehicle (EV) uptake in the Indian subcontinent. Starting from April 2021, the […]