În ziua de 10 octombrie începe construcția Universității din București, iar, un secol mai târziu, are loc incendiul de la Windscale, cel mai grav accident nuclear înainte de Cernobîl.
Aproximativ 500 de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi joi în regiunea Chicago, în cadrul campaniei în forţă a preşedintelui american Donald Trump împotriva imigraţiei, spre marea nemulţumire a aleşilor locali, care cer justiţiei să împiedice această desfăşurare, relatează AFP.
Trump a anunțat acceptarea de către Hamas și Israel a planului american de pace la doi ani de la atacul din 2023 și cu puțin înainte de acordarea Nobelului pentru Pace. Raluca Moldovan, expertă în Orientul Mijlociu, explică de ce acum, un acord de pace pare mai degrabă un exercițiu diplomatic.
De la tradiție la fiță nu mai este decât un pas. Oierii din Botoșani încep să dea ora exactă în materie de modă contemporană, dar și design interior, cu adevărate bijuterii vestimentare și de artizanat care aduc ținutele tradiționale în lumea contemporană, transformându-le în produse de lux.
Steel plant Liberty Galati has received four bids, two of which for tolling (raw material processing) from Germany’s Steel Mont and a company in Türkiye, and two for buying assets.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat joi seara că în acest an nu mai pot fi organizate alegeri la Bucureşti dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, iar în coaliţie nu există un acord pe acest subiect.
O şoferiţă a intrat joi seară cu autoturismul în geamurile unui supermarket din municipiul Brăila, după ce a încurcat comenzile maşinii, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Ilie Bolojan a spus că susține în continuare reducerea numărului de parlamentari, chiar dacă recunoaște că această schimbare nu va îmbunătăți semnificativ calitatea Parlamentului, dar consideră că trebuie respectate promisiunile făcute alegătorilor.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit la Washington cu secretarul de stat american, Marco Rubio, demontând în mare măsură teoria răcirii relației cu SUA. Astfel, politica externă a României arată tot mai interesant.
Ziua de vineri, 10 octombrie, vine cu noi provocări pentru cele 12 zodii din horoscop. Vărsătorii încep o nouă dietă, iar Scorpionii se aventurează într-un proiect inedit.
Trump a criticat o jurnalistă CNN, pe care a descris-o drept „una dintre cele mai slabe jurnaliste pe care le veți vedea vreodată”, în timpul unei conferințe publice.
Un tânăr de 27 de ani din judeţul Olt, aflat în procedură de extrădare în Italia unde este cercetat pentru jaf armat, a evadat, joi seară, de sub escorta poliţiştilor din Dolj, în timp ce era coborât dintr-o autospecială. El a fost prins.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a refuzat, într-o intervenție la Digi 24, să ofere un răspuns clar la întrebările privind Programul Visa Waiver, motivând că are programate și alte interviuri.
Ferrari a prezentat joi noul sistem de propulsie și șasiul primului său vehicul complet electric, Ferrari Elettrica, care va fi livrat la sfârșitul anului 2026.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a acuzat Turcia că a încălcat dreptul internațional și destabilizează regiunea balcanică prin livrarea de arme către Kosovo.
Un poliţist de 27 de ani din judeţul Teleorman, aflat în timpul liber, a distrus uşa unei locuinţe din Alexandria, el fiind transportat la spital întrucât s-a rănit în timp ce făcea acest lucru.
Un grav accident rutier s-a produs miercuri, 8 octombrie, pe centura ocolitoare a municipiului Bacău. Un șofer de 31 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, printre care și o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital, potrivit presei locale.