Pensia pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu și nu poate să mai depășească salariul net în plată, a afirmat, marți, ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Sporul de solicitare neuropsihică pe care îl primesc magistrații „este prevăzut de lege”, a explicat marți, 15 iulie, la Antena 3 CNN, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, care a precizat că „nu putem condamna pe nimeni” pentru faptul că se acordă.
Transfăgărășanul a fost blocat marți după ce ploile torențiale au doborât mai mulți copaci pe carosabil şi au provocat alunecări de teren. Autoritățile intervin cu utilaje pentru degajarea drumului, iar circulația rămâne oprită pe sectorul afectat.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s.
Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda îl acuză pe solistul Radu Ille că îi cântă piesele din repertoriu fără să îi fi cerut acordul. Fostul colaborator al Securității lansează un tir de jigniri la adresa colegului de breaslă.
Numele fostului premier Dacian Cioloș este vehiculat pentru șefia SRI sau SIE. Expertul în securitate Hari Bucur Marcu consideră că înainte de orice ar trebui făcută o reformă a serviciilor de intelligence și punerea lor sub control civil. În plus, Cioloș nu ar avea expertiză în domeniu.
Procurorii polonezi îl anchetează pe Grzegorz Braun, parlamentar de extremă dreapta, după ce acesta a negat public existența lagărului de la Auschwitz și a camerelor de gazare.
Maia Sandu a efectuat 65 de deplasări în primul său mandat prezidențial, care au costat 2,9 milioane de lei moldovenești, o sumă de două ori mai mică decât cea alocată de Administrația Prezidențială de la Chișinău pentru vizitele predecesorului său, Igor Dodon.
Aparția neașteptată a unui avion de mari dimensiuni pe cerul Kievului vineri a stărnit emoție în rândul uctainenilor și revoltă în rîndul bloogerior ruși. Priveliștea este
Procurorii au dispus clasarea cauzei privind 17 infracțiuni de ucidere din culpă în dosarul incendiului din 2021 de la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și au schimbat încadrarea juridică a faptelor.
Real estate developer Redport and businessman Dan Sucu, founder of Mobexpert, have launched the Vitaly Est showroom on Tuesday and started work on the residential project by the same name in the Pantelimon district of Bucharest.
Ucrainenii o celebrează pe Melania Trump pe rețelele sociale, după ce Donald Trump a sugerat că prima doamnă a avut un rol în aparenta sa schimbare de atitudine față de Rusia, scrie The Guardian.
Fenomenul „brainrot” a devenit emblematic pentru generațiile care trăiesc cu telefonul în mână și cu mintea prinsă în videoclipuri scurte și zgomotoase. Experții avertizează că această „putrezire a creierului” ar putea remodela modul în care funcționăm și învățăm.
Măsurile de austeritate, pachetul unu și cel de-al doilea care va fi implementat de România, rezolvă traiectoria fiscală a României, a considerat Comisia Europeană la finalul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane, s-a prăbușit marți, 15 iulie, în zona AquaPark Orăștie, județul Hunedoara. Una dintre victime a murit.
Trapperul Albert NBN, care a provocat un adevărat scandal după ce a aînjurat România de pe scena „Beach, Please!”, fiind fiul lui Vali Nebunul, un controversat personaj din Militari care are legături cu lumea interlopă.
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv, după ce și-a amenințat amenințat fosta iubită că o va omorî cu toporul. Femeia avea deja un ordin de protecție împotriva lui.