Un pod uriaș, construit peste râul Yalu pentru a lega China de Coreea de Nord, pare să fie, în sfârșit, aproape de finalizare – după mai bine de zece ani de stagnare.
Rușii au pus ochii pe Principatele Române încă de acum aproape trei secole. De altfel, teritoriul Moldovei și al Valahiei a fost invadat în repetate rânduri de trupele rusești iar la conferințele de pace țarii au cerut insistent, alipirea defintivă a românilor la Imperiul Țarist.
România trece printr-o schimbare de paradigmă în Educație. Ministerul interzice publicarea rezultatelor elevilor și compararea acestora, dar decizia ridică o întrebare esențială: protejăm demnitatea copilului sau ascundem realitatea performanței școlare?
„Nu suntem în război, dar nici în pace nu mai trăim.” Declarația cancelarului german Friedrich Merz, făcută luna trecută, a fost scurtă, dar plină de ecouri istorice.
Banca Națională a României (BNR) a decis miercuri să mențină dobânda cheie la 6,50%, o decizie cu implicații directe atât pentru banii românilor, cât și pentru întreaga economie.
O inițiativă legislativă menită să îndeplinească cerințele de transparență impuse în procesul de aderare la OCDE a stârnit dezbateri aprinse în Parlament. Proiectul a fost trimis la Curtea Constituțională.
Majorarea tarifelor la cazare a dus la alinierea acestora cu piețe consacrate din regiunea CEE, precum Polonia sau Republica Cehă, chiar dacă numărul de nopți petrecute în hoteluri aproape a stagnat, potrivit unui studiu care arată că prețurile din București au ajuns aproape ca-n Viena.
De pe 15 octombrie, începe campania de vaccinare antigripală. Copiii, vârstnicii, gravidele, dar și bolnavii cronici se vor putea imuniza gratuit, iar cei cu vârste între 45 și 65 de ani vor beneficia de o reducere de 50%. Vaccinul va putea fi administrat inclusiv în farmaciile acreditate.
În ziua de 10 octombrie începe construcția Universității din București, iar, un secol mai târziu, are loc incendiul de la Windscale, cel mai grav accident nuclear înainte de Cernobîl.
Aproximativ 500 de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi joi în regiunea Chicago, în cadrul campaniei în forţă a preşedintelui american Donald Trump împotriva imigraţiei, spre marea nemulţumire a aleşilor locali, care cer justiţiei să împiedice această desfăşurare, relatează AFP.
Trump a anunțat acceptarea de către Hamas și Israel a planului american de pace la doi ani de la atacul din 2023 și cu puțin înainte de acordarea Nobelului pentru Pace. Raluca Moldovan, expertă în Orientul Mijlociu, explică de ce acum, un acord de pace pare mai degrabă un exercițiu diplomatic.
De la tradiție la fiță nu mai este decât un pas. Oierii din Botoșani încep să dea ora exactă în materie de modă contemporană, dar și design interior, cu adevărate bijuterii vestimentare și de artizanat care aduc ținutele tradiționale în lumea contemporană, transformându-le în produse de lux.
Steel plant Liberty Galati has received four bids, two of which for tolling (raw material processing) from Germany’s Steel Mont and a company in Türkiye, and two for buying assets.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat joi seara că în acest an nu mai pot fi organizate alegeri la Bucureşti dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, iar în coaliţie nu există un acord pe acest subiect.
O şoferiţă a intrat joi seară cu autoturismul în geamurile unui supermarket din municipiul Brăila, după ce a încurcat comenzile maşinii, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Ilie Bolojan a spus că susține în continuare reducerea numărului de parlamentari, chiar dacă recunoaște că această schimbare nu va îmbunătăți semnificativ calitatea Parlamentului, dar consideră că trebuie respectate promisiunile făcute alegătorilor.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit la Washington cu secretarul de stat american, Marco Rubio, demontând în mare măsură teoria răcirii relației cu SUA. Astfel, politica externă a României arată tot mai interesant.
Ziua de vineri, 10 octombrie, vine cu noi provocări pentru cele 12 zodii din horoscop. Vărsătorii încep o nouă dietă, iar Scorpionii se aventurează într-un proiect inedit.