Analiză: 76% din dezinformările de pe TikTok sunt generate de numai 10 conturi, arată un studiu prezentat la un summit la Cotroceni. Președintele nu a vorbit însă despre raportul privind anularea alegerilor.
Guvernul interimar accelerează proiectele de conectivitate strategică din estul Europei. În ședința de joi, 28 mai, Executivul a adoptat două memorandumuri care deschid calea unor acorduri majore cu Ucraina și Republica Moldova.
The shareholders of Nuclearelectrica (SNN.RO), Romania’s only nuclear power producer, have approved in the Ordinary General Meeting on May 28 the distribution of dividends from the 2025 net profit and the budget of revenue and expenditure for 2026.
O dronă fără încărcătură explozivă a fost găsită joi, 28 mai, căzută în localitatea Băsești din județul Maramureș, iar ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Sirianul Omar Hayssam - condamnat la 24 de ani și 4 luni de închisoare prin contopirea pedepsei din dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005, cu alte sentințe- solicită întreruperea executării pedepsei din motive medicale.
Bărbatul care a agresat două femei în trafic, în zona de nord a Capitalei, după ce acestea au staționat cu mașina pe pista de biciclete, a fost prins și reținut de polițiști la trei zile de la incident.
Procurorii DIICOT – Structura Centrală au extins joi cercetările într-un dosar care îl vizează pe Andrew Tate, în legătură cu acuzații de incitare la ură sau discriminare, în formă continuată.
Administraţia Trump a ridicat 13 statui în Freedom Plaza, în centrul oraşului Washington D.C., printre care şi un monument ecvestru dedicat lui Caesar Rodney, figură marcantă a Războiului de Independenţă şi proprietar de sclavi, care fusese îndepărtat în 2020.
Un incident extrem de grav a avut loc în curtea Colegiului Tehnic Media din Capitală, unde un elev de 16 ani a fost amenințat cu un cuțit și agresat fizic de un tânăr de 18 ani, în urma unui conflict pornit de la o fată.
Fostul premier Florin Cîțu critică dur discursul public potrivit căruia România ar fi avut, în ultimii ani, un model de creștere economică „nesustenabil”, bazat pe consum finanțat prin datorie privată.
Președintele României, Nicușor Dan, a trimis joi Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Pentru prima dată în opt ani, Elveția și-a pierdut statutul de cea mai scumpă țară din lume. În 2026, Islanda a devenit lider în ceea ce privește nivelul prețurilor, depășind Elveția cu trei puncte procentuale, relatează Bloomberg.
Economistul Adrian Negrescu avertizează că România traversează „cea mai gravă situație economică posibilă”, caracterizată de stagflație, lipsă de investiții și o populație care se confruntă cu o sărăcire accelerată.
Un posibil Super El Niño începe să remodeleze circulația atmosferică globală, iar primele efecte sunt deja vizibile în prognozele pentru America de Nord. Și continentul european va resimți influența fenomenului.
Vladimir Putin a ajuns pe 28 mai în Kazahstan, însă deplasarea liderului de la Kremlin prin capitala Astana a semănat mai degrabă cu o operațiune militară decât cu o vizită oficială.