Tariful anual al rovinietei pentru autoturisme va crește considerabil începând cu 1 septembrie 2025, ajungând la un preț aproape dublu față de cel actual, potrivit modificărilor aduse de Legea 141/2025, care cuprinde primul pachet de măsuri fiscale aprobat de guvern.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri, 30 iulie, că întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și omologul său american, Donald Trump, este deja stabilită, iar discuțiile vizează în prezent conținutul agendei și pașii următori în consolidarea relației cu Statele Unite.
Horia Constantinescu, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), se poate întoarce la șefia Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța. Tribunalul Constanța a anulat miercuri, 30 iulie, ordinul de detașare emis de Piedone.
O aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat miercuri, 30 iulie, din Israel, 12 pacienți pediatrici și 36 de aparținători, cetățeni palestinieni.
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, respinge acuzațiile președintelui Nicușor Dan referitoare la cererile de pensionare ale magistraților, acuzând o tentativă de destabilizare a justiției.
Lorina, astrologul Click, avertizează că ultima zi a lunii iulie vine cu provocări emoționale și decizii importante în plan financiar, relațional și personal, cerând fiecărei zodii mai multă maturitate și echilibru.
Ministrul Fondurilor Europene anunță că proiectele vitale pentru infrastructură nu vor fi abandonate, ci vor beneficia de granturi și mecanisme europene alternative.
Traficul rutier pe ultimii 13 kilometri ai Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești va fi deschis joi, potrivit secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Inaugurarea acestui tronson completează întreaga legătură rapidă dintre Municipiul Craiova și Autostrada A1.
Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care se află sau urmează să călătorească în Portugalia în perioada următoare asupra riscului extrem de incendii de vegetație, mai ales în regiunile centrale și nordice ale țării.
Un tribunal britanic l-a găsit vinovat pe Igor Kolomoiski, fostul proprietar al celei mai mari bănci din Ucraina, de sustragere de fonduri printr-o schemă complexă de spălare de bani.
Două prietene din Cluj-Napoca au fost selectate din peste 16.000 de aplicanți internaționali pentru a participa la un proiect unic de călătorie sponsorizată, în cadrul căruia vor primi 10.000 de euro ca să exploreze lumea timp de o lună.
Decolările au fost oprite miercuri după-amiază pe cele mai mari aeroporturi britanice, în urma unei defecțiuni tehnice la centrul de control al traficului aerian NATS Swanwick. Reluarea zborurilor ar putea dura până în această seară.
Sebastian Burduja critică „baletul politic” şi avertizează asupra pericolului fragmentării votului pro-european în cursa pentru Primăria Capitalei, cerând o strategie unitară în coaliția de guvernare.
Meciul FCSB - Shkendija, de pe „Arena Națională”, s-a terminat miercuri seaară un scor neverosimil: 2-1 pentru campioana din Macedonia de Nord, care a arătat că succesul din tur n-a fost întâmplător.
Actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, este acuzat cǎ ar fi dat mită de șase ori înainte să reclame faptele la Parchet. Ministrul susține ca a anunțat autoritățile când a constatat ca are loc o infracțiune.
German aerospace and defence supplier Diehl Aviation has partnered with Romanian real estate developer Global Vision to build a new production facility in Almaj, Dolj County, north of Craiova.
Trenul InterRegio de noapte IRN 1922 a continuat să ruleze cu doar o parte din garnitură, în timp ce vagoanele desprinse au rămas blocate pe traseu, cu pasageri în interior.
Polonia implementează un model de educație civică și instruire militară de vară pentru tineri, pe care MAI îl dă exemplu, pe fondul discuțiilor despre inițiative similare în România.
Bărbatul de 34 de ani care a condus ambarcațiunea răsturnată în Golful Musura, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, acesta a ignorat avertizările meteo și a condus o barcă neomologată pentru navigația pe mare, având la bord 13 pasageri, peste limita legală.
Semnalul dat de președintele Nicușor Dan miercuri, 30 iulie, cu privire la situația din sistemul de Justiție vine natural de la „activistul și omul politic Nicușor Dan”, punctează analiștii.